Despre narcisism și TPN - Video


Bună, sunt Cristina Gherghel și vreau să-ți mulțumesc pentru că te afli aici. 


Tocmai ce am postat pe noul meu canal de YouTube în care voi posta despre narcisism, tulburarea de personalitate narcisică (TPN) și alte afecțiuni mintale, primul meu material verbal despre narcisism. 
Aici ai videoul, dacă vrei să asculți în loc să citești (ori poți să faci ambele). 
Vizionare plăcută. 


Practic, ce este în video se găsește mai departe. 

Tulburarea de personalitate narcisică (TPN) este o afecțiune mintală în care persoana afectată prezintă o încredere în sine excesivă, o dorință constantă de a fi admirată și validată, și o incapacitate de a empatiza cu ceilalți.

Multe persoane folosesc „tulburare de personalitate narcisistă,” tradus literar din engleză, însă forma corectă în limba română este „tulburare de personalitate narcisică” (TPN). Acest termen este folosit în literatura de specialitate și în resursele medicale pentru a descrie această afecțiune.

Tulburarea de personalitate narcisică poate să apară în copilărie, mai ales dacă mama suferă de boli mintale, cum ar fi psihopatia, tulburarea de personalitate narcisică, borderline sau histrionică. Aceasta poate să se consolideze în adolescență și la vârsta adultă timpurie, semnalând o dezvoltare emoțională blocată sau înghețată în această perioadă.

Cu toate acestea, TPN este de obicei diagnosticată la adulți, deoarece personalitatea continuă să se dezvolte și să se schimbe pe parcursul copilăriei și adolescenței.

În contextul relațiilor intime contemporane, se întâmplă des ca un partener să-l acuze pe celălalt de narcisism. Cu toate acestea, este o diferență semnificativă între a avea trăsături narcisiste și a suferi de tulburare de personalitate narcisică.

Narcisismul, ca trăsătură de personalitate, este prezent la un anumit nivel în toți oamenii. Acesta se referă la tendința de a se vedea într-o lumină mai favorabilă decât realitatea, de a dori să fie admirat și de a avea o doză sănătoasă de încredere în sine. Toate acestea sunt normale și pot fi chiar benefice în anumite contexte.

Pe de altă parte, tulburarea de personalitate narcisică (TPN) este o afecțiune de sănătate mintală diagnosticată clinic. Aceasta implică un model de comportament persistent care include grandiozitate, nevoia excesivă de admirație, lipsa de empatie și adesea comportamente manipulatoare. Persoanele cu TPN pot avea dificultăți semnificative în relațiile interpersonale și pot suferi din cauza comportamentului lor.

În esență, diferența constă în intensitate, continuitate sau repetiție și impact.
Trăsăturile narcisiste pot să apară în diverse contexte sau situații, însă tulburarea de personalitate narcisică este definită de un model permanent de comportament narcisist care afectează în mod considerabil funcționarea individului în societate și în relațiile interpersonale.

În realitate, trăsăturile narcisiste sunt foarte comune în societate, însă tulburarea de personalitate narcisică reprezintă un model extrem de comportament și este mai puțin răspândită.

Cauzele exacte ale narcisismului patologic nu sunt cunoscute în prezent. Precum în cazul altor tulburări de personalitate, există o multitudine de teorii și se consideră că este vorba despre un model care îmbină cauze biologice, genetice, sociale și psihologice.

Profesorul Sam Vaknin, un expert recunoscut în domeniul narcisismului patologic, evidențiază legătura acestuia cu abuzurile și traumele din copilărie. Potrivit dumnealui, dificultatea unui copil de a se desprinde de figura maternă poate fi o cauză majoră în dezvoltarea narcisismului patologic. Aceste experiențe traumatice pot contribui la formarea unui ego fragil, care este compensat prin adoptarea comportamentelor narcisiste.

Contrar opiniei comune, persoanele cu tulburare de personalitate narcisică nu manifestă un adevărat sentiment de iubire pentru sine. Mai degrabă, tot ceea ce fac este pentru a atrage atenția asupra lor, indiferent dacă este vorba de apreciere sau de critică. 
Aceștia simt o nevoie constantă de a fi în centrul atenției.

Mai multe despre narcisiștii patologici (patologie adică boală) în materialele viitoare.  

⭐⭐⭐⭐⭐

Dacă ai găsit valoare în informațiile de aici sau ai fost încântat de conținut, te rog să consideri achiziționarea cărților mele ca formă de susținere. 

Iar dacă vrei să fii și mai generos și te simți confortabil, exprimă-ți experiența printr-o recenzie. 
Îți mulțumesc pentru sprijin!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Narcisism și TPN